Cabinete medicale școlare moderne, zac nefuncționale. Ministerul Sănătății nu a aprobat angajarea medicilor

Cabinete medicale școlare moderne, zac nefuncționale. Ministerul Sănătății nu a aprobat angajarea medicilor
Publicat: 24/04/2018, 11:45

Primăria Prundu-Bârgăului este prima din județul Bistrița-Năsăud care a încercat să înființeze cabinete de medicină școlară pentru cei peste 1.400 de elevi pe care îi are comuna. Deși cabinetele sunt gata de mai bine de un an, dotate și utilate, acestea stau închise de luni de zile deoarece Ministerul Sănătății nu a deblocat două posturi de medici și două de asistent medical, necesare cabinetelo.

„Cabinetele medicale sunt funcționale din punctul nostru de vedere. Clădirea este amenajată conform stas-lui, avem toată aparatura necesară, dar problema este că nu avem medici. Așteptăm ca cei de la Ministerul Sănătății să ne aprobe salariile pentru medicii care urmează să lucreze acolo. Este vorba de doi medici și două asistente. Noi îi vom angaja, dar banii îi vom primi de la Ministerul Sănătății. Așteptăm de mai bine de un an de zile să îi bugeteze”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Anul trecut Primăria Prundu Bârgăului a investit peste 100 de mii de lei în cele două cabinete medicale școlare – unul pentru medicina generală și altul pentru stomatologie, și, atât reprezentanții Primăriei, cât și cei ai autorităților județene au făcut numeroase solicitări pentru angajarea personalului, însă nu au primit niciun răspuns de la Ministerul Sănătății.

„Am făcut numeroase solicitări, dar nu avem încă un răspuns. Anul trecut ni s-a spus că este posibil să fie deblocate posturile după rectificarea bugetară, dar nu s-a rezolvat problema. Am făcut noi solicitări, s-a implicat și Instituția Prefectului în această problemă. Așteptăm încă un răspuns”, a spus directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu.

În județul Bistrița-Năsăud, doar un elev din patru are acces la servicii de medicină școlară, în județ funcționând 11 cabinete medicale școlare generale și șase de medicină dentară, toate în mediul urban.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Sute de locuri de muncă într-un județ din România. Ce mare investitor face angajări
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...